Istoricul localităţii
Primele date despre satul Ileanda se cunosc din anul 1350 când se numea “Ylandmeze” care însemna câmpie deoarece aÅŸezarea era situată lângă SomeÅŸ în regiunea de luncă numită Buruieni. Ileanda se pare că a luat fiinţă ca aÅŸezare omenească între anii 1465-1467 când este amintită sub denumirea de Ilonda.
În 1603 îÅŸi schimbă numele din Ilonda în Ileanda Mare ca să se deosebească de Ileanda Mică. Locuitorii erau majoritatea români ÅŸi maghiari ÅŸi se ocupau cu agricultura, păstoritul ÅŸi arderea varului. În anul 1850 ia fiinţă postul de jandarmi iar în anul 1865 Ileanda devine centru de plasament administrativ, judecatoresc ÅŸi notarial. În anul 1880 se deschide farmacia sub emblema “La cerbul”.
Cu ocazia unei mari foamete, în pădurile satului SaÅŸa s-au adunat vreo 400 de locuitori care vroiau să emigreze în Moldova dar au fost împiedicaÅ£i de autorităţi care le-au oferit hrană. În amintirea acestui eveniment pe drumul vechi ce ducea peste deal de la Ileanda spre Dăbăceni ÅŸi Glod s-a ridicat un monument cu o inscripÅ£ie ce aminteÅŸte de foametea din 1817.
Biserica a jucat un rol însemnat în acele timpuri în ce priveÅŸte culturalizarea ţăranilor iobagi până la înfiinÅ£area de ÅŸcoli în 1862. Primele ÅŸcoli au fost confesionale până în 1881 când ÅŸcoala devine instituÅ£ie de stat. În anul 1894 ia fiinţă ÅŸi o gradiniţă de copii. Tot în 1894 se organizează Banca de economii, societate pe acÅ£iuni. Satul poseda patru Biserici dintre care 2 româneÅŸti, 2 maghiare ÅŸi o Sinagoga. Cele două Biserici românesti sunt:
Biserica a jucat un rol însemnat în acele timpuri în ce priveÅŸte culturalizarea ţăranilor iobagi până la înfiinÅ£area de ÅŸcoli în 1862. Primele ÅŸcoli au fost confesionale până în 1881 când ÅŸcoala devine instituÅ£ie de stat. În anul 1894 ia fiinţă ÅŸi o gradiniţă de copii. Tot în 1894 se organizează Banca de economii, societate pe acÅ£iuni. Satul poseda patru Biserici dintre care 2 româneÅŸti, 2 maghiare ÅŸi o Sinagoga. Cele două Biserici românesti sunt:
♦ Biserica nobililor care datează din 1441 în locul numit Buruieni până în 1600 când a fost mutată pe marginea unui pârâu în mijlocul noului sat, care la această dată este monument istoric
♦ Biserica ginerilor construită în 1730, care a rămas nemodificată până în 1970 când pe temelia ei s-a construit noua Biserică ortodoxă.
Biserici întâlnim în toate celelalte sate. Cele două Biserici maghiare sunt: cea reformată construită în 1890 ÅŸi cea romano-catolică construită în 1918.
Transporturile se dezvoltă ÅŸi ele prin construirea căii ferate Dej-Zalău, Cluj-Dej-Baia-Mare ÅŸi prin înfiinÅ£area de gări la Ileanda, Răstoci ÅŸi haltă la BizuÅŸa. Un pas important a fost ÅŸi construirea ÅŸoselei asfaltate Cluj-Dej-Baia-Mare. Lupta pentru libertate ÅŸi unitate naÅ£ionale a românilor din Ardeal are ecouri puternice ÅŸi în Ileanda.
Pentru ca serviciile se înmulÅ£esc după 1919 de asemenea ÅŸi numărul funcÅ£ionarilor, vechea încăpere numitaă cancelaria notarială devenind neîncăpătoare, se vând plopii de pe strada gării pentru cumpărarea casei comunale, care a adăpostit ÅŸi în trecut ÅŸi în prezent Primăria ÅŸi Notariatul pâna în zilele noastre.
În 1938 ia fiinţă o cooperativă românească “SperanÅ£a”. Până în 1920 există un singur medic de circumscripÅ£ie sanitară. În 1930-1935 s-a construit un dispensar, dispunând de mai multe cadre sanitare.
În 1944 în Ileanda au loc o serie de schimbări, de construcÅ£ii noi, de modernizări. S-au reparat poduri ÅŸi drumuri s-a construit trotuar în centrul comunei, pe drumul gării ÅŸi în BizuÅŸa. S-a construit Căminul Cultural ÅŸi un parc în faÅ£a acestuia, loc unde altădată era piaÅ£a agro-alimentară.
Între anii 1952-1956 s-a construit o parte din ÅŸoseaua naÅ£ională actuală de-a lungul căreia s-au construit în anii următori un sediu nou al poliÅ£iei, blocuri pentru locuitori, poÅŸta, noul sediu al COOP de consum al COOP de credit, magazine, farmacii, ateliere de reparat electrocasnice, cabinet stomatologic, spital în vechiul local al liceului, subunitate de pompieri.
O realizare importantă a comunei a fost introducerea curentului electric în anul 1962.
În 1938 ia fiinţă o cooperativă românească “SperanÅ£a”. Până în 1920 există un singur medic de circumscripÅ£ie sanitară. În 1930-1935 s-a construit un dispensar, dispunând de mai multe cadre sanitare.
În 1944 în Ileanda au loc o serie de schimbări, de construcÅ£ii noi, de modernizări. S-au reparat poduri ÅŸi drumuri s-a construit trotuar în centrul comunei, pe drumul gării ÅŸi în BizuÅŸa. S-a construit Căminul Cultural ÅŸi un parc în faÅ£a acestuia, loc unde altădată era piaÅ£a agro-alimentară.
Între anii 1952-1956 s-a construit o parte din ÅŸoseaua naÅ£ională actuală de-a lungul căreia s-au construit în anii următori un sediu nou al poliÅ£iei, blocuri pentru locuitori, poÅŸta, noul sediu al COOP de consum al COOP de credit, magazine, farmacii, ateliere de reparat electrocasnice, cabinet stomatologic, spital în vechiul local al liceului, subunitate de pompieri.
O realizare importantă a comunei a fost introducerea curentului electric în anul 1962.
Comuna Ileanda este străbătută de râul SomeÅŸ, o importantă arteră de comunicaÅ£ii din cele mai vechi timpuri, care a atras de-a lungul ei formarea unor aÅŸezări omeneÅŸti.
Primele înjghebări de aÅŸezări erau mici, locuite de daci, ulterior de romani (o constituie urmele unui drum roman descoperit de cercetători mai recent, care a existat pe teritoriul comunei Ileanda), care au apărut până în secolul al IV-lea ca aÅŸezări omeneÅŸti, peste care s-au perindat fel de fel de popoare migratoare, dintre care cea mai mare influenţă a avut-o elementul slav, fapt ce se constată din diferitele cuvinte ÅŸi denumiri de origine slavă, ca de exemplu: Ileanda (coasta, spate de deal), BârsăuÅ£a (barsa=piesă de plug), Dăbăceni (de la dubloku=adâncime), Răstoci (rastoca=locul unde se zăgăzuieÅŸte apa pentru iazul morii). Ulterior denumirile au fost maghiarizate unele până în secolul al XVIII-lea, altele până în secolul al XIX-lea ÅŸi începutul secolului al XX-lea.
Din cauza inundaÅ£iilor, a incendiilor, a năvălirilor tătarilor ÅŸi turcilor, aÅŸezările s-au retras pe văile înguste, între dealuri unde erau adăpostite. Satele de pe dreapta SomeÅŸului au aparÅ£inut Cetăţii Ciceului din secolul al XIV-lea, când sunt predate Cetăţii Chioarului (Cetatea de piatră) unde funcÅ£iona un "capitanat", care apără drumurile cele mai importante de pătrundere în interiorul Transilvaniei, având o proprietate de 88 de sate. Satele de pe malul stâng al SomeÅŸului au aparÅ£inut Cetăţii AlmaÅŸului.
Faptul că stăpânii maghiari se schimbau destul de des, fie prin transmiterea moÅŸiilor unor urmaÅŸi, fie prin pierderea lor la jocul de cărti sau prin credinÅ£a manifestată de stăpânire, moÅŸiile le erau luate ÅŸi date altor proprietari. Remarcăm următoarele: magiarii erau proprietarii de moÅŸii, vatafii ÅŸi servitorii lor, dar baza populaÅ£iei o constituiau românii, care munceau pământurile în calitate de iobagi, jeleri, vagi (o categorie de ţărani care se deplasau dintr-un loc în altul pentru a-ÅŸi câÅŸtiga cele necesare traiului).
Datorită situaÅ£iei lor de iobagi, timp atât de îndelungat, datorită lipsei de drepturi, a muncilor ÅŸi datoriilor la care au fost supuÅŸi de către feudali, precum ÅŸi a numeroaselor incursiuni ale tătarilor ÅŸi turcilor, invaziilor militare care au dus la pustiirea satelor, toate acestea au contribuit la o evoluÅ£ie foarte inceată a numărului populaÅ£iei până în secolul al VIII-lea.
Prefacerile economice ÅŸi politice petrecute în acea perioadă au avut urmări ÅŸi în ceea ce priveÅŸte structura societăţii. Principii, pentru a-ÅŸi crea o bază socială ÅŸi militară mai statornică, înnobilează un număr mare de ţărani români "puÅŸcaÅŸi" – iobagi cu obligaÅ£ii militare din jurul Cetăţii Chioarului, care s-au distins prin diferite fapte militare, înnnobilare care continuă mai ales în secolul al XVIII-lea. Unii dintre aceÅŸti mici nobili, cunoscuÅ£i sub numele de "nemeÅŸi", ajung cu timpul să stăpânească proprietăţi ÅŸi se ridică alături de feudalii mai vechi maghiari.
Dupa desfiinÅ£area iobagiei, populaÅ£ia începe să se înmulÅ£ească, noile aÅŸezări devin mai mari, iau fiinţă primele scoli, la început confesionale, apoi de stat pe la sfarÅŸitul secolului al XIX-lea. Ileanda se dezvoltă ca un centru mai important, din 1865 devine centru de plasă administrativ, judecătoresc ÅŸi notarial.
O importanţă deosebită o are ÅŸi descoperirea izvoarelor de la BizuÅŸa ÅŸi dezvoltarea unei mici staÅ£iuni balneo-climaterice, care atrage tot mai multă lume în timpul verii, precum ÅŸi construirea căii ferate, a ÅŸoselei, organizarea târgurilor săptămânale, construirea dispensarului medical etc.
Astăzi Ileanda este unul dintre centrele polarizatoare din judeÅ£ul Sălaj pentru zona aÅŸezată în bazinul SomeÅŸului în amonte de comuna Surduc.
În ce priveÅŸte creÅŸterea numărului populaÅ£iei în secolul al XX-lea, se observă o oarecare fluctuaÅ£ie - o creÅŸtere până la al doilea razboi mondial, apoi o descreÅŸtere prin plecarea definitivă a evreilor din această regiune, iarăşi o creÅŸtere prin 1956, datorită deschiderii vremelnice a unor ÅŸantiere de muncă, o nouă descreÅŸtere prin dezvoltarea industriei la oraÅŸe ÅŸi plecarea definitivă a unor familii precum ÅŸi a unor tineri. O slabă creÅŸtere se înregistrează în ultimii ani în satul Ileanda.
Referindu-se la structura naÅ£ională ÅŸi religioasă, în această regiune românii au deÅ£inut din totdeauna ÅŸi deÅ£in ÅŸi astăzi majoritatea. Sunt de religie ortodoxă, greco-catolică, penticostali ÅŸi baptisti, pe lângă aceÅŸtia mai există câteva familii de maghiari, dar în crestere sunt familiile de romi, deÅ£inând totalitatea în cătunul Răscol.
Primele înjghebări de aÅŸezări erau mici, locuite de daci, ulterior de romani (o constituie urmele unui drum roman descoperit de cercetători mai recent, care a existat pe teritoriul comunei Ileanda), care au apărut până în secolul al IV-lea ca aÅŸezări omeneÅŸti, peste care s-au perindat fel de fel de popoare migratoare, dintre care cea mai mare influenţă a avut-o elementul slav, fapt ce se constată din diferitele cuvinte ÅŸi denumiri de origine slavă, ca de exemplu: Ileanda (coasta, spate de deal), BârsăuÅ£a (barsa=piesă de plug), Dăbăceni (de la dubloku=adâncime), Răstoci (rastoca=locul unde se zăgăzuieÅŸte apa pentru iazul morii). Ulterior denumirile au fost maghiarizate unele până în secolul al XVIII-lea, altele până în secolul al XIX-lea ÅŸi începutul secolului al XX-lea.
Din cauza inundaÅ£iilor, a incendiilor, a năvălirilor tătarilor ÅŸi turcilor, aÅŸezările s-au retras pe văile înguste, între dealuri unde erau adăpostite. Satele de pe dreapta SomeÅŸului au aparÅ£inut Cetăţii Ciceului din secolul al XIV-lea, când sunt predate Cetăţii Chioarului (Cetatea de piatră) unde funcÅ£iona un "capitanat", care apără drumurile cele mai importante de pătrundere în interiorul Transilvaniei, având o proprietate de 88 de sate. Satele de pe malul stâng al SomeÅŸului au aparÅ£inut Cetăţii AlmaÅŸului.
Faptul că stăpânii maghiari se schimbau destul de des, fie prin transmiterea moÅŸiilor unor urmaÅŸi, fie prin pierderea lor la jocul de cărti sau prin credinÅ£a manifestată de stăpânire, moÅŸiile le erau luate ÅŸi date altor proprietari. Remarcăm următoarele: magiarii erau proprietarii de moÅŸii, vatafii ÅŸi servitorii lor, dar baza populaÅ£iei o constituiau românii, care munceau pământurile în calitate de iobagi, jeleri, vagi (o categorie de ţărani care se deplasau dintr-un loc în altul pentru a-ÅŸi câÅŸtiga cele necesare traiului).
Datorită situaÅ£iei lor de iobagi, timp atât de îndelungat, datorită lipsei de drepturi, a muncilor ÅŸi datoriilor la care au fost supuÅŸi de către feudali, precum ÅŸi a numeroaselor incursiuni ale tătarilor ÅŸi turcilor, invaziilor militare care au dus la pustiirea satelor, toate acestea au contribuit la o evoluÅ£ie foarte inceată a numărului populaÅ£iei până în secolul al VIII-lea.
Prefacerile economice ÅŸi politice petrecute în acea perioadă au avut urmări ÅŸi în ceea ce priveÅŸte structura societăţii. Principii, pentru a-ÅŸi crea o bază socială ÅŸi militară mai statornică, înnobilează un număr mare de ţărani români "puÅŸcaÅŸi" – iobagi cu obligaÅ£ii militare din jurul Cetăţii Chioarului, care s-au distins prin diferite fapte militare, înnnobilare care continuă mai ales în secolul al XVIII-lea. Unii dintre aceÅŸti mici nobili, cunoscuÅ£i sub numele de "nemeÅŸi", ajung cu timpul să stăpânească proprietăţi ÅŸi se ridică alături de feudalii mai vechi maghiari.
Dupa desfiinÅ£area iobagiei, populaÅ£ia începe să se înmulÅ£ească, noile aÅŸezări devin mai mari, iau fiinţă primele scoli, la început confesionale, apoi de stat pe la sfarÅŸitul secolului al XIX-lea. Ileanda se dezvoltă ca un centru mai important, din 1865 devine centru de plasă administrativ, judecătoresc ÅŸi notarial.
O importanţă deosebită o are ÅŸi descoperirea izvoarelor de la BizuÅŸa ÅŸi dezvoltarea unei mici staÅ£iuni balneo-climaterice, care atrage tot mai multă lume în timpul verii, precum ÅŸi construirea căii ferate, a ÅŸoselei, organizarea târgurilor săptămânale, construirea dispensarului medical etc.
Astăzi Ileanda este unul dintre centrele polarizatoare din judeÅ£ul Sălaj pentru zona aÅŸezată în bazinul SomeÅŸului în amonte de comuna Surduc.
În ce priveÅŸte creÅŸterea numărului populaÅ£iei în secolul al XX-lea, se observă o oarecare fluctuaÅ£ie - o creÅŸtere până la al doilea razboi mondial, apoi o descreÅŸtere prin plecarea definitivă a evreilor din această regiune, iarăşi o creÅŸtere prin 1956, datorită deschiderii vremelnice a unor ÅŸantiere de muncă, o nouă descreÅŸtere prin dezvoltarea industriei la oraÅŸe ÅŸi plecarea definitivă a unor familii precum ÅŸi a unor tineri. O slabă creÅŸtere se înregistrează în ultimii ani în satul Ileanda.
Referindu-se la structura naÅ£ională ÅŸi religioasă, în această regiune românii au deÅ£inut din totdeauna ÅŸi deÅ£in ÅŸi astăzi majoritatea. Sunt de religie ortodoxă, greco-catolică, penticostali ÅŸi baptisti, pe lângă aceÅŸtia mai există câteva familii de maghiari, dar în crestere sunt familiile de romi, deÅ£inând totalitatea în cătunul Răscol.